Descriere

Palisandrul este un arbore exotic ce atinge înălțimi de până la 30 de metri, cu flori mari, albastre sau roșii și cu un lemn parfumat, tare și dens de culoare neagră-violetă, care crește în special în zonele tropicale din India, Brazilia și Madagascar. Folosit istoric cu precădere în industria lemnului, în tâmplăria fină și în sculptura din lemn, acesta a ajuns să fie utilizat și pentru făurirea instrumentelor muzicale, în special a chitarelor acustice, a fagotului, vioarelor, violoncelelor și a contrabasului. Din lemnul său se extrage de asemenea un ulei esențial eteric folosit, datorita multiplelor sale proprietăți, în aromaterapie și în industria cosmetică. A fost tradus eronat și și-a pastrat mai apoi denumirea populară de “lemn de trandafir” datorită faptului că e intitulat în limba engleză “rosewood”.

Istoric

Exploatarea masivă a palisandrului timp de mai multe secole, datorită calității sale și implicit a valorii ce i-a fost atribuită, a făcut ca acesta să ajungă în urmă cu câteva zeci de ani foarte aproape de extincție. Acest lucru a determinat CITES ( “Convention on International Trade in Endangered Species of Wild Fauna and Flora” – “Convenția privind comertul internațional cu specii sălbatice de floră și faună pe cale de dispariție”) să aducă palisandrul la statutul de specie protejată sub incidența legilor internaționale, exploatarea sa fiind limitată, iar viitorul său salvat. Gâtul celebrei chitare “Gibson ES-150”, prima chitară electrică produsă la scara largă, model care a debutat pe piață în anul 1936 și care a fost făcut popular de către celebrul muzician de jazz Charlie Christian (și ulterior de către marea majoritate a muzicienilor americani de jazz și swing), a fost realizat exclusiv din palisandru.

Proprietati

Datorită culorii sale intense și elegante, a mirosului plăcut, persistent și a ușurinței procesării sale, lemnul de palisandru a fost și este utilizat în principal în industria lemnului. Lemnul de palisandru posedă de asemenea o deosebită acustică, lucru care l-a făcut să fie extrem de cerut și în domeniul fabricației de instrumente muzicale, mai bine de 20 de instrumente distincte fiind realizate, la scara larga, măcar parțial, din așa numitul “lemn de trandafir”.

Din lemnul său se extrage, prin distilarea cu aburi, uleiul esențial de “lemn de trandafir”, un ulei dulce-floral, lemnos și usor condimentat, recunoscut pentru numeroasele sale beneficii pentru organism și spirit deopotrivă. Cunoscut ca fiind un antibacterian și antifungic, acesta are de asemenea rol de tonic, stimulând mușchii și reglând stările emotionale. Uleiul esențial de lemn de trandafir e folosit cu precădere în industria cosmetică, mai ales în compoziția cremelor, a serumurilor dar și a săpunurilor naturale datorită proprietăților sale anti-îmbătrânire, de regenerare, rejuvenare și elasticizare a pielii.