Descriere

Argila sau lutul este o rocă sedimentară extrem de fină care ajunge să se formeze prin dezagregarea treptată a rocilor de silicat de aluminiu prin concentrații mici de acid carbonic și alți solvenți diluați sau prin activitatea hidrotermală. Depozitele de argilă le regăsim cel mai adesea în marile lacuri și bazinele marine.

Există mai multe tipuri de argilă, fiecare diferind în funcție de solul din care a fost extrasă: albă, galbenă, roşie, verde şi gri. Cea mai des folosită este argila albă extrasă din bazinul mediteranean și uscată la razele soarelui pentru a-i menține toate proprietățile benefice. Având o compoziție similară cu cea a corpului omenesc, argila albă este bogată în minerale, cum ar fi fier, calciu, potasiu, zinc, magneziu, siliciu, dar și alte minerale necesare regenerării organismului.

Istoric

Încă din antichitate, argila albă a fost considerată un ingredient minunat, nu numai pentru beneficiile consumului intern, ci și pentru faptul că lasă pielea curată, strălucitoare și hidratată, fiind adesea folosită pentru tratarea acneei și a imperfecțiunilor pielii. Argila albă a fost folosită mult timp în sculptură, ca luciu pentru hârtie și pentru fabricarea porțelanului în cultura chineză. Astăzi, râvnita sa textură și absorbție și-a făcut drum în aproape toate produsele cosmetice și de igienă personală, cum ar fi machiajul, săpunurile, scrubele, deodorantele și, desigur, măștile faciale.

Proprietati

Având o compoziție similară cu cea a corpului omenesc, argila albă este bogată în minerale, cum ar fi fier, calciu, potasiu, zinc, magneziu, siliciu, dar și alte minerale necesare regenerării organismului. Textura argilei albe o face potrivită pentru produsele cosmetice și de îngrijire corporală printre care  machiaje minerale, creme de față, paste de dinți, deodorante, săpunuri naturale, măști sau alte produse pentru îngrijire corporală. Acest tip de argilă este extrem de apreciat datorită proprietăților de purifiere și curățare blândă, absorbție a impurităților și a excesului de sebum. Ceea ce face argila albă atât de specială este faptul că extrage fin impuritățile, dar în acelasi timp catifelează și oferă pielii o textură fină și mătăsoasă, fără a-i distruge bariera naturală de protecție.

Potrivită pentru toate tipurile de piele, argila albă exfoliază, curătă delicat, stimulează circulația, având o acțiune antiseptică, fortifiantă, mineralizantă și regenerantă a țesuturilor degradate. Încă din antichitate a fost considerată un ingredient minune, nu doar pentru beneficiile consumului intern, ci mai ales pentru faptul că lasă tenul curat, luminos și hidratat, fiind adesea indicată pentru tratarea acneei și a imperfecțiunilor tenului gras.